30.09.2020 - Spitalul Mobil: s-au făcut primele simulări cu personal medical. Dar birocrația este sufocantă

După un număr record absolut - 172 de noi cazuri - raportat de Institutul Naţional de Sănătate Publică în urmă cu două zile, ieri, Iaşul avea doar 24 de noi infecţii cu coronavirus. Aparent, o zi relaxată pentru spitalele COVID şi suport COVID, dar nu a fost aşa. Spitalul de Boli Infecţioase este şi astăzi plin până la refuz, ieri, medicii infecţionişti aşteptând un loc liber la Secţia specială de ATI de la Spitalul de Neurochirurgie pentru transferarea unui pacient grav. În aceste condiţii, conducerea spitalului împreună cu Direcţia de Sănătate Publică se grăbesc să dea în folosinţă unitatea mobilă de la Leţcani. Primele simulări cu personal medical au fost deja făcute. “La nivelul spitalului am organizat deja ca şi simulare echipe de medici, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitoare, care, cu data de 1 octombrie, să poată să se deplaseze la Leţcani, dacă toate celelalte condiţii vor fi îndeplinite”, a spus prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

În continuare, la spitalul modular lipsesc mai multe avize de funcţionare, cum ar fi cele de la ISU, de la ApaVital. “Inventarul continuă să se facă, toţi colegii de la contabilitate fiind acolo. Suntem spre finalul perioadei de obţinere a avizelor, acolo unde erau întârziate documentele. Intenţionăm să folosim aceste paturi la început mai ales pentru zona de confirmaţi, mai exact pentru pacienţii care nu prezintă probleme deosebite”, a adăugat Carmen Dorobăţ. Spitalul modular de la Leţcani ar fi o gură de oxigen pentru întreaga reţea sanitară implicată în tratarea pacienţilor COVID 19. Ieri, la Spitalul de Boli Infecţioase mai erau cinci paturi libere la confirmaţi, după ce la intrarea în gardă fuseseră doar două.

În schimb, la Compartimentul de Terapie Intensivă nu mai erau niciun pat liber din cele nouă, iar medicii infecţionişti aşteptau eliberarea unui loc la secţia COVID de la Spitalul de Neurochirgie pentru a putea transfera un pacient în stare gravă. În condiţiile creşterii numărului de noi cazuri şi aglomerării unităţilor medicale, o problemă apare în monitorizarea pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare şi care se află izolaţi. “Toţi pacienţii care sunt pozitivi, nu numai cei care sunt internaţi, trebuie evaluaţi de către un medic infecţionist. Vom vedea, dat fiind condiţiile în care ne aflăm, cât de bine vom reuşi să manageriem pacienţii care nu se află în spital dar care trebuie evaluaţi. Mă refer la pacienţii care se află în zone instituţionalizate, cum ar fi cămine de bătrâni, centre sociale”, a mai spus Carmen Dorobăţ.

Potrivit statisticilor naţionale, judeţul Iaşi, conform indicatorului cantitativ al capacităţii sistemului de răspuns calculat în baza ratei de incidenţă a numărului de focare, a ratei de transmitere şi gradul de ocupare al paturilor COVID 19 şi ATI, este situat în zona vulnerabilă, alături de Cluj, Alba, Braşov, Prahova şi Constanţa. (Sursa: www.ziaruldeiasi.ro)

STIRI RECENTE

30.09.2020 - Chirica şi Alexe invită USR-PLUS la negocieri, după ce ...

30.09.2020 - Record absolut: 2158 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele ...

31.08.2020 - Inscrieri in Corul de Copii al Municipiului Iasi

31.08.2020 - Covid la Iași. Prima analiză privind sechelele lăsate. ...

30.08.2020 - Reorganizare majoră la creşele din oraş: vor primi un număr ...

30.08.2020 - PSD Iaşi şi-a lansat astazi candidaţii: Maricel Popa a ...