30.08.2020 - Reorganizare majoră la creşele din oraş: vor primi un număr dublu de copii

Primăria a anunţat reorganizarea activităţii creşelor astfel încât acestea să poată primi încă 387 de copii. De la mijlocul lunii iunie, creşele au fost redeschise pentru 383 de copii, în contextul prevenirii răspândirii bolii infecţioase Covid-19.

Un ordin comun al ministerelor de resort prevede obligativitatea asigurării în creşe a unei suprafeţe de minim 4,5 metri pătraţi pentru fiecare copil, a unei distanţe de cel puţin 2 metri între paturi, măsuţe etc, precum şi organizarea jocurilor astfel încât copiii să nu se apropie la mai puţin de 2 metri unii de alţii.

„Aceste prevederi au presupus reducerea semnificativă a numărului de copii care pot sta simultan în săli de clasă şi de masă, dormitoare şi alte spaţii comune“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Recent, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) a decis ca Direcţia Creşe să îşi organizeze activitatea astfel încât numărul de copii dintr-o grupă să nu fie mai mare de 15, aceasta fiind capacitatea maximă la care pot fi respectate normele de protecţie sanitară. În aceste condiţii, cele 11 creşe deschise vor primi în plus încă 387 de copii înscrişi în această vară. Astfel, în total, creşele din Municipiul Iaşi vor funcţiona cu 770 de copii faţă de un total de 959 de locuri, în condiţii de normalitate sanitară. Cele mai multe locuri suplimentare introduse de la 1 septembrie sunt la creşa nr. 10 (73), acolo unde, în această vară, au fost încheiate lucrări de modernizare.

„Până la sfârşitul anului vor fi finalizate lucrările de extindere şi modernizare de la Creşa nr. 1, care va avea o capacitate totală de 100 de locuri pentru copii, în condiţii normale“, se mai arată în comunicatul Primăriei.(sursa: Ziarul de Iasi)

STIRI RECENTE

30.09.2020 - Chirica şi Alexe invită USR-PLUS la negocieri, după ce ...

30.09.2020 - Record absolut: 2158 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele ...

30.09.2020 - Spitalul Mobil: s-au făcut primele simulări cu personal ...

31.08.2020 - Inscrieri in Corul de Copii al Municipiului Iasi

31.08.2020 - Covid la Iași. Prima analiză privind sechelele lăsate. ...

30.08.2020 - PSD Iaşi şi-a lansat astazi candidaţii: Maricel Popa a ...